Gânduri în Postul Mare

Mokanova-Spas-Ner3-240x157Pentru noi cei care permanent ne rotim împrejurul axei „vechi-testamentară”, evitând de fiecare dată o închinare în Duh și Adevăr, Biserica ne rânduiește perioade premergătoare Postului și Sărbătorilor Împărătești.

Ce nu observăm noi e că prin acestea ( sărbători, posturi) ni se amintește de fiecare dată despre o postire și o sărbătoare continuă. Biserica niciodată n-a ieșit din post și sărbătoare. În Ortodoxie nu este trecut și viitor. În Biserică toate sunt într-un prezent continuu. Iar mântuirea nu va fi cândva, cumva. Ea începe astăzi, cand deschid ușa inimii ca să intre în ea Cel care n-are unde să-și plece capul. (Matei 8. 20)

Tragicul zilelor noastre e că permanent suntem tentați să transformăm sărbătorie în evenimente, iar evenimentele în știri. (uneori de proastă calitate) Uitați-vă că și înainte și în perioada postului  întreaga lume s-a transformat într-o bucătărie uriașă unde se discută despre toți și toate. Ni se propun tot felul de rețete culinare. Unde toți doresc să guste din toate (ca ultima dată) de parcă postul e departe de a fi o bucurie duhovnicească. Dar s-au scăpat din vedere cele mai importante.

Este o zicala: Unde istoria se uită, se nasc legendele. În Biserică, insă, e altceva: Cele ce mintea omenească nu le poate cuprinde – le numim Taine. Acolo unde omul nu poate să lucreze și să reziste, începe lucrarea lui Dumnezeu. Și asta e o taină. Iar dacă pocăința o numim Taină, nu e altceva decât una a întoarcerii și a unirii omului cu Dumnezeu. Căci noi postim nu doar ca să postim, ci pentru a ne împărtăși cu Sfintele Taine. Și ne rugam: Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine, mai cu adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale!

La citirea Marelui Canon de pocăință a Sf.Andrei Criteanul, prin călătoria duhovnicească de lafacerea lumii, până la plinirea vremurilor și nu  numai, ni se propune ca punct de pornire spre Înviere pocăința și curajul celor ce, gustând din chinul lepădării de Dumnezeu, au cucerit culmile virtuților și cu ochii au văzut mântuirea.

Prin pocăință suntem îndemnați să ne schimbăm viziunea supra vieții. S-o umplem de sens. Să restabilim ceea ce mult ne lipsește: Capacitatea de a-L simți pe Dumnezeu alături, de a privi fără frică în ochii Lui și de a vorbi cu El precum Adam înainte de cădere. Să îndreptățim cuvintele prin care ne adresăm Lui : Tatăl nostru care ești în ceruri …

Pe lângă multele bla-bla-uri și rețete gastro-economice ale lumii și „limbuții teologige” ale altora despre post si folosul lui, Biserica de veacuri ne indeamnă la pace și liniște. O liniște profundă in care poți să auzi răspunsul lui Dumnezeu la frământările noastre. Să tacă tot trupul omenesc și nimic pământesc întru sine să nu gândească …

Arhim. Augustin Zaborosciuc

This entry was posted in Articole. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *