Curaj și libertate în timpul postului

kanonÎn prima zi din Marele Post bisericile și-au schimbat decorul, împodobindu-se în negru. Spre deosebire de alții care ne spun permanent că e o perioadă de doliu, îndrăznim să spunem că e una plină de lumină și veselie. E un moment când avem fiecare posibilitatea să-L bucurăm pe Dumnezeu prin întoarcerea la El, făcându-I adăpost în inimile noastre.

În aceste zile au loc minuni la propriu. Întreg postul se transformă într-o Taină. Taina întoarcerii omului la Dumnezeu.

Mai alaltăieri întreaga creștinătate făcea parte dintr-o bucătărie uriașă, unde ni se oferea din „fast-food”-ul lumii evenimente și bârfe noi, iar astăzi stăm cu toții, plecându-ne capul în fața altarului, ușile fiind închise, asemenea lui Adam la poarta Raiului care striga: Unde ești, Lumina sufletului meu? Pentru ce Te-ai ascuns? Eu nu pot trai fără Tine!

Însă atunci când suntem în fața lui Dumnezeu avem nevoie de curaj. Unul care ne ajută să ne asumăm faptele, eșecurile și trădările.

Iona proorocul a fost trimis în cetatea Ninive ca să propovăduiască locuitorilor pocăința. Însă, simțindu-se prins ca între ciocan și nicovală, a dat bir cu fugiții și s-a pornit spre Tarsis. Și, fiind furtună mare, corabia se îneca, iar călătorii au început să se roage fiecare dumnezeului lui pentru ajutor. Au tras la sorți ca să vadă din pricina cui li s-a întâmplat lor acestea și sorțul a căzut pe Iona. Atunci el le-a cerut să fie aruncat în mare…

Cine dintre noi care ne „plângem” păcățelile ar avea asemenea curaj? Cine ar îndrăzni să-și continuie rugaciunea „în pântecele chitului, întinzând mâinile în chipul Crucii”, ducându-și actul de pocăință până la capăt?

Abesalom, fiul lui David regele, răzvrătindu-se împotriva tatălui a fost pedepsit de el. Nu i s-au luat slugile care-l însoțeau, sau cinstea de fiu de împărat. El a primit cea mai mare pedeapsă: să nu vadă fața împăratului trei ani.

În cazul dat, noi cei care de nenumărate ori ne răzvrătim împotriva Tatălui, nu trebuie să deznădăjduim de lipsa „prezenței” lui Dumnezeu în viața noastră, ci cu răbdare și smerenie să așteptăm până când vor trece cei „trei ani” ai noștri…

Arhim. Augustin (Zaboroșciuc)

This entry was posted in Articole. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *