Category Archives: Articole

Dumnezeu nu trebuie să fie un personaj întâmplător în viața noastră, ci o împlinire, un sens și o slujire

Am discutat cu părintele Augustin despre acea slujire neînțeleasă uneori de oameni, care i-a permis să-L descopere pe Dumnezeu şi pe sine, pentru ca să-şi dedice viaţa artei adevărate a acestei vieţi, ARTEI DE A DEVENI OM. – Părinte arhimandrit, … Continuare

Posted in Articole | Leave a comment

Cum e să fii misionar pe rețelele de socializare

Cum e să fii misionar pe rețelele de socializare? Primul gând ce-mi vine este: De ce pe rețelele de socializare dacă misiunea slujitorilor este cea de a sluji Cuvântului prin cuvânt în orice loc si timp? Rețelele de socializare sunt … Continuare

Posted in Articole | Leave a comment

Plimbare prin târgul lumii cu temele nefăcute

(Scrisoare către fratele meu preot) După o perioadă lungă de tăcere, îndrăznesc să-ți scriu ție, fratelui meu. „Mai lesne este pentru noi să iubim tăcerea”, dar cele ce se petrec acum, mă îndeamnă să vorbesc. Nu-s convins că-mi vei citi … Continuare

Posted in Articole | Leave a comment

Cheia succesului la creștini

O zicală înțeleaptă spune că atunci când am uitat unde mergem, trebuie să ne amintim de unde ne-am pornit. La fel procedează și Biserica, amintindu-ne prin Evanghelie că avem origini Dumnezeiești. Cuvântul Domnului ne mângâie, dar și ne mustră cu … Continuare

Posted in Articole | Leave a comment

Ce va face Biserica după sărbători?

Sărbătorile în Biserică au un loc aparte. Unul important, dar și paradoxal. Îi spunem important pentru că Biserica niciodată n-a ieșit din sărbătoare. Întreaga Ei existență e o sărbătoare continuă. Dar paradoxal îl numim pentru că în afară de sărbătorile … Continuare

Posted in Articole | Leave a comment

Modelul afacerilor „perfecte”

Zilele de Miercuri și Joi din Săptămâna Patimilor se tot vorbește despre „eroismul” lui Iuda. Să faci una ca asta trebuie să ai tupeu și „curaj”. De fapt orice trădare poartă în sine o îndreptățire și o întreagă filosofie. Cert … Continuare

Posted in Articole | Leave a comment

Paradoxul iubirii Lui Hristos

În noaptea trădării, Mântuitorul Hristos ia cu Sine câțiva ucenici și-i roagă să privegheze împreună cu El. Însă după o bucată scurtă de timp, îi găsește dormind pentru că pleoapele lor erau îngreuiate de somn… Din toate instituțiile, Biserica este … Continuare

Posted in Articole | Leave a comment

Despre frica de a te privi în oglindă

Odată cu Vecernia din Duminica Iertării a fost stabilit „kilometrul zero” al Postului Mare și s-a dat start alergării duhovnicești la care suntem chemați în fiecare an. Sigur că mulți au început calea binecuvântată a postului, alții mai așteaptă, dar … Continuare

Posted in Articole | Leave a comment

De la libertatea de „a face” la libertatea de „a fi”

Pare-se că sărbătorile au trecut și lumea intră în ritmul cotidian al zbuciumărilor și conflictelor. Spun așa pentru că Biserica n-a ieșit niciodată din sărbătoare. Iar când prăznuirea e ancorată în Hristos, prezența Lui ne dă prilej și de gândire, … Continuare

Posted in Articole | Leave a comment

Despre „teologia” revoltelor sau Între revoluție și nonconformism

Renumitul citat al lui Dostoevski „Frumusețea va mântui lumea” nu e unul care ne-ar reîndrepta pașii spre diferite muzee sau galerii de artă, dar nici unul  care ne-ar înfrumuseța profilurile de pe rețelele de socializare. (Cine dintre noi nu vrea … Continuare

Posted in Articole | Leave a comment

Despre drama unui Semănător

Despre om, dar și mai mult despre Dumnezeu nu se vorbește la timpul trecut, ci doar la prezent. Și dacă relația între Mântuitorul Hristos și oameni este mântuirea – ea este un prezent continuu. Nouă iubitorilor de înțelepciune ce de … Continuare

Posted in Articole | 1 Comment

Iară și iară… (Despre neputința noastră)

„Dacă mântuirea întru Hristos e unicul scop în viață, tot ce facem poate deveni un act de rugăciune. Viața noastră trebuie să fie o liturghie necontenită.” – scria părintele Sofronie Saharov în cartea sa „Despre rugaciune”. Îndrăznesc să zic: E … Continuare

Posted in Articole | Leave a comment